Importăm sau producem la comandă, în condiţii avantajoase, o gamă foarte largă de tricouri simple, tricouri polo (cu mânecă scurtă sau lungă) într-o mare varietate de culori, densităţi şi gamă de mărimi. Lucrăm cu materiale de cea mai bună calitate, produse în România, dar şi importate de la cei mai importanţi producători. Colaborăm cu firme din diferite domenii de activitate, cum ar fi industria HORECA, firme de Pază şi Protecţie, Transport, merchandiseri Hipermarket-uri România, societăţi Construcţii, Asociaţii şi Cluburi Sportive, etc. Totodată, le oferim clienţilor noştri produse şi servicii de personalizare de calitate într-un timp cât mai scurt şi astfel contribuim la creşterea prestigiului acestora. Prin rigurozitatea şi seriozitatea de care dăm dovadă în fiecare parteneriat, avem certitudinea că vom menţine acelaşi standard şi în lucrările viitoare. Toate produsele pot fi personalizate în funcţie de preferinţele clienţilor. De asemenea, venim în sprijinul acestora cu sugestii şi soluţii profesionale pentru realizarea unei identităţi grafice reprezentative clientului. Obiectivul nostru este să rămânem furnizorul preferat al clienţilor noştri, prin standardele înalte pe care le impunem serviciilor şi produselor comercializate.